Parintele Sofian – despre botez

Botezul, ca practica, este cea mai veche Taina. Primul botez, simbolic, a fost potopul. Oamenii in aceea vreme, ca si in zilele noastre, erau incarcati de pacate si numai o inundatie universala, un potop, a putut sa spele toate pacatele lumii. A ramas numai Noe cu copiii sai si cu cei pe care i-a luat impreuna in corabia si animalele de toate felurile.

Deci, primul potop a spalat pacatele pamantului, pentru ca pacatele oamenilor – unele mai mari, altele mai mici , altele foarte mari -, se revarsa si asupra pamantului, au influenta universala asupra vietii de pe glob. In rugaciunile de ploaie se spune ca nu ploua, din cauza pacatelor oamenilor. Si de aceea, cand se va implini ceea ce a spus Mantuitorul Hristos, va veni intr-o buna zi sfarsitul acestui pamant, care nu va fi prin apa, cum a fost pe vremea lui Noe, ci prin foc.

Deci, primul botez universal a fost potopul. Al doilea botez, mai restrans, a fost botezul poporului evreiesc cand a trecut prin Marea Rosie. Si acest botez a fost curatitor de pacate, caci a curatit pe fiii lui Israil cat au stat in Egipt. Erau poporul lui Dumnezeu, insa aveau si ei pacate si, trecand prin Marea Rosie, au fost curatiti de pacatele lor. Au trecut pe o adevarata carare prin mijlocul marii; iar valurile stateau de parte si de alta, ca si cum erau inchegate. Numai cand au trecut armatele lui Faraon pe aceasta cale a marii atunci s-au revarsat valurile si au inecat pe egipteni, care voiau sa ucida pe cei fugiti din Egipt, adica pe acest popor al lui Dumnezeu.

Un botez mai apropiat de crestinism este botezut Sfantului Ioan Botezatorul de la raul Iordanului, care, dupa cum stiti, a fost un botez de pocainta : Si se botezau de catre el – de catre Sfantul Ioan Botezatorul – in raul Iordan, marturisindu-si pacatele. Acest botez era curatator de pacate. Iar Botezul Sfantului Ioan a fost asa : Sfantul Ioan a iesit din pustie si a inceput sa invete lumea care venea la el. A avut de la inceput o mare popularitate. Firea lui uscativa, prin post si rugaciune, trupul lui sfintit prin nevointa pustiei, pentru ca nu a mancat niciodata paine, cum spune in Evanghelie, ci lacuste si miere salbatica, acest inger in trup, cum este infatisat in iconografie, a practicat botezul pocaintei, invatand pe oamem sa se caiasca de pacate, si ii boteza in Iordan. Botezul lui Ioan pregatea pe evrei sa creada in Hristos.

In sfarsit este si botezul Mantuitorului, pe care l-a primit de la Ioan in Iordan. Acesta nu era izbavitor de pacate, ci era un botez pentru sfintirea naturii si mai ales pentru sfintirea apelor. Iisus nu avea pacate, asa cum El Insusi spune : Cine Ma poate vadi pe Mine de pacat ?

Intre botezut Sfantului Ioan Botezatorul si botezul Mantuitorului Hristos este o mare deosebire. Botezul Sfantul Ioan este un botez al pocaintei, un botez numai cu apa. Botezul Mantuitorului este botez cu apa, cu Duh Sfant si cu foc. Botezul Mantuitorului este cu totul superior acestui botez al pocaintei. Botezul nostru, al crestinilor, isi are temeiul tot in aceasta mare zi a Botezului Domnului. Dar este o porunca speciala data de Mantuitorul Hristos dupa invierea Sa, o porunca lasata catre Sfintii Apostoli, ca, mergand in toata lumea, sa invete pe oameni si sa-i boteze in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Abia in viata crestina botezul are un caracter special, de Taina, fiind una din cele sapte Taine ale Biserica crestine. Stiti care sunt cele sapte taine ale Bisericii? In primul rand Botezul, apoi Mirungerea, sau Ungerea cu Sfantul Mir, Sfanta Impartasanie, Spovedania, Casatoria, Preotia si Sfantul Maslu. Sapte Taine legate cu cele sapte daruri ale Duhului Sfant. Aceste Sfinte Taine se pot compara cu cele sapte Laude ale Bisericii, pe care le stim : Rugaciunea de la miezul noptii sau Miezonoptica, Utrenia, Ceasul intai, Ceasul al treilea, Ceasul al saselea, Ceasul al noualea, Vecernia si Pavecernita. Deosebirea intre cele sapte Laude si cele sapte Sfinte Taine este si aceasta : cele sapte Laude au timpul lor bine precizat prin slujbele Bisericii si sunt publice, adica rugaciunile se citesc la strana. Sfintele Taine, unele din ele sunt savarsite in biserica, mai ales Sfanta Impartasanie, si se savarsesc pentru diferiti credinciosi.

Celelalte Sfinte Taine, Spovedania de pilda – este o taina foarte intima. Adica, ceea ce se marturiseste la spovedanie, preotul nu are voie sa spuna altora. Era un canon si o randuiala in vechime : preotului care divulga Taina Sfintei Spovedanii, i se taia limba ! Inchipuiti-va ce pedeapsa cumplita !

Taina Sfintei Impartasanii se savarseste tot in taina, insa in biserica. Nu stie nimeni sufletul celui care se impartaseste; numai Dumnezeu stie si el singur. De asemenea si celelalte Sfinte Taine, tot asa se savarsesc, in intimitate fiecare. Numai Taina Sfantului Maslu, de obicei, se savarseste in public si pentru toti bolnavii din comunitatea imediata sau din toata lumea ortodoxa.

Asa incat acestea sunt deosebirile. Cele sapte Laude se savarsesc public, in anumite momente fixate, in timpul slujbelor bisericesti, iar cele sapte Taine sunt rezervate fiecarui individ la timpul cuvenit, pentru ca fiecare are nevoie de o anumita taina. Taina Mirungerii este taina separata, insa este savarsita impreuna cu botezul, pentru ca se savarseste indata dupa Sfatul Botez.

Citeste continuarea

Botezul inseamna scufundare, dupa un cuvant grecesc. De aceea botezurile se savarseau in rauri, in catacombe, cand erau in prigoana crestinii din primele veacuri, si in locasurile sfinte, adica in biserici. Prin secolele IV si V, credinciosii care veneau la crestinism din paganism, erau botezati in baptisterii, niste biserici speciale pentru botez. Am fost intr-un asemenea baptisteriu, in Siria, la manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul, din secolul V. 0 biserica rotunda, ce se numeste rotonda. Acolo era locul unde se botezau catehumenii, adica cei care erau in varsta si veneau la botez.

Mai pe urma, insa, cand crestinismul s-a mai dezvoltat, se botezau in aceste baptisterii atat oameni mari, cat si pruncii. Dupa botez erau imbracati in haine albe si veneau de la baptisteriu – cum v-am spus ca era in Siria, la Manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul – pana la biserica in procesiune, – preoti, diaconi si cantareti. Cantau din cantarile botezului si mergeau catre biserica. Apoi inconjurau de trei ori biserica cantand si, dupa aceea, intrau in biserica si asistau la Liturghia credinciosilor, dupa care se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului. Asa era botezul in vechime. Cu vremea, botezul a inceput sa se savarseasca in biserici, la nevoie in case sau in spitale.

Cine face botezul, cine este indatorat sa faca botezul?

La inceput au fost numai episcopii, iar mai tarziu preotii. Mantuitorul a spus in Evanghelia Sa Apostolilor : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, adica in numele Sfintei Treimi. Si Apostolii au practicat la inceput botezul dupa cuvintele Mantuitorului. Apoi au lasat preotilor si arhiereilor sa savarseasca taina Botezului. Botezul era facut si de diaconi, in lipsa de preoti; sau de calugari. La nevoie se poate boteza un copil si de mama sa, sau de moasa lui, in cazuri cand este bolnav acasa sau in spital, ca nu cumva sa moara copilul nebotezat. Caci prin taina Botezului, cel care se boteaza devine fiu al lui Dumnezeu prin har, este frate cu Iisus Hristos, prin Duhul Sfant : Iata, voi sunteti fratii Mei si prietenii Mei, spune Apostolul Ioan. Prin botez fiecare, credincios devine membru al Bisericii si este unit cu Trupul lui Hristos, formand intreaga multime a credinciosilor. Capul acestui trup duhovnicesc este Iisus Hristos, iar cel botezat este fiu at lui Dumnezeu si face parte din acest Trup tainic al Mantuitorului Hristos.

Primitorul Botezului este om care vrea sa faca parte din crestinism. Pe prunci ii aduc crestinii la botez. Insa, sunt oameni maturi din celelalte confesiuni, evrei sau pagani, care vor sa devina crestini, si atunci cer Sfantul Botez si sunt botezati. Mantuitorul spune in Evanghelie : Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi; adica nu are parte cu Hristos, nu intra in Imparatia lui Dumnezeu.

Usa de intrare, in crestinism este Botezul. Cine nu se boteaza nu are parte de vesnicia crestina, venicia in lumina si bucurie, asa cum ne descrie Mantuitorul viata de dincolo. Este o viata de mare fericire pentru toti care ajung sa mosteneasca imparatia cea de sus.

Dar sunt copiii avortati, copii care sunt nascuti si aruncati de mamele lor. Au lost gasiti pe la marginile orasului, pe la anumite usi sau pe strada copii ale caror mame sunt mai rele decat niste animale. Nasterea unui copil este o bucurie si o fericire si trupeasca si sufleteasca, intre sot si sotie, sau intre femeie si babat. Dar, adeseori nu sunt sot si sotie, nu sunt cununati. Si atunci femeia mama, aceasta mama rea nu vrea sa se rusineze, nu vrea sa se osteneasca sa-si creasca copilul, ci il arunca. Si-l gasesti plangand intr-un invelis, adeseori mizerabil, si cineva care are suflet omenesc, il ia si se hotaraste sa-l creasca.

In Orient, mai ales in Orientul indepartat, in India, in China, in Japonia, sunt asemenea cazuri foarte dese, de copii lepadati. In India sunt copii lepadati pe gunoaie, la marginea oraselor, aruncati ca niste carpe, afara de cei care sunt avortati, ucisi de mamele lor. Avortul este crima dubla, caci se lipsesc copiii si de viata aceasta si de cea vesnica, fiind ucisi inainte de Botez. Caci nimeni din cei nebotezati nu poate intra in imparatia lui Dumnezeu.

Daca cineva nu stie de este sau nu botezat, el se poate boteza de preot, dar sa i se rosteasca formula aceasta : ” Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), daca nu a fost botezat, in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin

.

Aceasta este randuiala pentru cei nebotezati. Botezul se face de obicei cu apa, dar, in lipsa de apa, se boteaza si cu alte materii : nisip, tarana, etc. Deci trebuie sa fie aruncata o materie peste cel ce se boteaza, caci toate Sfintele Taine au ceva materie in ele, prin care se revarsa harul Duhului Sfant. Astfel Botezul are apa, Mirungerea are Sfantul Mir, Spovedania are insasi formula spovedaniei, Sfanta Impartasanie are painea si vinul, care se prefac in Sfantul Trup si Sange al Domnului. Casatoria are cununiile si inelul, ca materie, iar Sfantul Maslu, untdelemnul si faina, care se aduc si se sfintesc si se folosesc mai departe, ca vindecatoare pentru boala pe care o are cineva.

Cand se boteaza copiii ?

Dupa randuiala veche crestineasca, se boteaza incepand de la sapte zile pana la patruzeci de zile, nu mai tarziu. Am aflat acum, dupa comunismul acesta care s-a abatut peste noi, ca au ramas multi oament majori, oameni in varsta nebotezati si vin si cer Botezul de la noi. Se poate sa fie botezati acesti oameni, insa sa vorbeasca cu preotul respectiv si preotul stie ce are de facut.

Sunt si anumiti sectanti, care au fost botezati la secta lor. Acestia, daca vin la Ortodoxie, trebuie sa fie botezati din nou.

Sunt si sectanti care au fost mai intai botezati ortodox, apoi s-au dus la secte. Daca revin la Biserica Ortodoxa, singura care este mantuitoare, ei nu se mai boteaza din nou, ci li se face randuiala de revenire si se ung cu Sfantul si Marele Mir. Centrul sau esenta Botezului consta in afundarea de trei ori in apa si in rostirea formulei Botezului : ” Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin „. Si cel ce se boteaza trebuie introdus si scufundat de trei ori in apa botezului.

Sunt si botezuri prin turnare. De pilda, lumea catolica asa boteaza, prin turnare. Ori, turnarea aceasta este o abatere de la traditia crestina. Insusi Mantuitorul S-a scufundat in apa, desi Mantuitorul nu avea nici un pacat. Cei care intrau in raul Iordanului, si ei, de asemenea, erau scufundati in apa si se ridicau, tot in apa, si-si marturiseau pacatele lor, stand in apa in acest timp.

Slujba botezului. Sunt doua parti distincte in slujba Botezului. Intai se citesc exorcismele, formate din patru rugaciuni : doua rugaciuni sunt catre Dumnezeu, catre Care vine acest catehumen, si doua rugaciuni impotriva duhurilor necurate, impotriva diavolului, care este blestemat, alungat, defaimat, fiind duh necurat, care tine sub stapanire aceste suflete omensti, si este indepartat de la acest suflet, fie ca este prunc, fie ca este om in varsta.

A doua parte a Botezului consta in insasi taina Botezului. Se sfinteste intai apa botezului in cristelnita, vasul in care se boteaza se numeste cristelnita si vine de la cuvantul Hristos sau crestin. Dupa aceea se savarseste slujba Botezului in aceasta apa binecuvantata, sfintita. Cel care se boteaza se scufunda, cum am spus, de trei ori in apa. Apoi este scos din apa, este uns peste tot trupul cu Sfantul si marele Mir si dupa aceea se citeste Apostolul si Sfanta Evanghelie de la Matei : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta este porunca Mantuitorului.

Dupa aceea pruncul este sters in locurile unde a fost uns cu Mir si cu untdelemn sfintit si dupa aceea este momentul cand se tunde, prima tundere. Tunderea aceasta era folosita si in vechime si este folosita si astazi, mai ales in zilele noastre la calugarie si la taina Hirotoniei, cand un preot este tuns in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Deci, oricarui prunc i se aplica trei Taine : Botezul, Ungerea cu Sfantul Mir si Sfanta Impartasanie. Asa intra el in viata.

Un asemenea prunc botezat, in care nu au fost pacate, decat pacatele parintilor, care se spala prin botez, dobandeste prin harul Botezului, harul Sfantului Duh, o adevarata lumina, ca o faclie; mai mult decat aceste becuri straluceste trupul si sufletul botezat. Daca am vedea noi, cu ochii nostri trupesti, ne-am spaimanta de aceasta lumina, de acest copil al lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos. Si datoria noastra a crestinilor este ca sa ne straduim de-a lungul vietii noastre, sa pastram aceasta curatie, aceasta nevinovatie, aceasta sfintenie, primita prin Taina Botezului in pruncia noastra. Aceasta este marea grija a credinciosilor.

Stiti si dumneavoastra ca la Botez sunt nasi, pentru un baiat sa fie un barbat, pentru fetita, o femeie. Dar trebuie si fie si ei botezati ortodocsi si sa fie crestini. Ei tin in brate pruncul si, din clipa botezului, ei devin parinti spirituali ai celui botezat. Nasii sunt, datori toata viata pruncului, cat va creste, pana la batranetile lui, sa-l supravegheze ca niste adevarati parinti sufletesti, sa aiba grija de el si sa-l calauzeasca pe calea cea buna si sfanta a vietii crestine pana la sfarsitul vietii lor.

Daca se intampla de-a lungul vietii anturaje pacatoase, ori caderi din nebagare de seama, alteori din influentele cele din afara, Hristos a randuit Taina Sfintei Marturisiri, Taina Pocaintei, Taina Lacrimilor, prin care cei pacatosi au nevoie sa-si spele multele lor pacate.

De aceea, datoria, noastra este sa pastram sfintenia vietii noastre, a Sfantului Botez si atunci, fara imdoiala ca ramanem in legatura harica si intima cu Dumnezeu, daca ne pastram curati si pazim poruncile lui Dumnezeu. Daca pazim toate acestea, harul Duhului Sfant ramane neintrerupt in noi, din momentul Botezului si pana la sfarsitul vietii noastre. Ne oprim aici cu Taina Botezului, usa de intrare in crestinism, momentul infierii si al initierii in viata crestina prin Botez. Aceasta viata crestina trebuie sa dureze de la nasterea noastra in Hristos si pana cand ne intoarcem la Dumnezeu.

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Botezul ca refacere a chipului lui Hristos in om

 

Duhul Se uneste cu omul in apa Botezului nu numai pentru ca apa e principiul fundamental al vietii in planul creatiei, ci si pentru ca ea este mijlocul universal de spalare, adica de scoatere la iveala a chipului adevarat al existentelor definite, din care fiecare isi are frumusetea sa proprie. Pacatul slabeste caracterul nostru de persoana, in ceea ce ea are distinct, apropiindu-ne de animalitatea inexpresiva inumana si impersonala, sau nelibera, supusa miscarilor automate ale acelorasi pasiuni. Pacatul slabeste unitatea dintre puterile constitutive ale omului si chiar puterea fiintei lui. Fiinta lui devine neunitara si neputincioasa pentru eforturile spre ceea ce e bun. Ea e mai mult tarata spre cele rele, cand de o pasiune, cand de alta, apropiindu-l de nimic. Trupul acestui om implineste toate functiile biologice, dar omul insusi este aproape absent din sine, „traieste fara recunoasterea sa si fara constiinta”. Omul decade intrun „individ biologic”. Neavand raza de la Dumnezeu, raza spre Dumnezeu, omul devine „intuneric”, ca unul ce „nu e nimic”. El traieste o existenta nesubstantiala, inconsistenta, aproape ca o parere de existenta, o „viata moarta”. Cabasila vorbeste de „morti fara moarte”. Intrucat slabirea chipului dumnezeiesc in om sau a relatiei omului cu Dumnezeu coincide cu slabirea fiintei lui, nu e o deosebire intre efectul de viata datator al apei Botezului si functia ei de spalare sau de restituire a chipului. Prin insasi restabilirea chipului dumnezeiesc in om, acesta recapata viata dumnezeiasca cea fara de moarte.

Deci consistenta omului sta in chipul dumnezeiesc ce se mentine in el prin iradierea modelului divin si prin efortul omului de a se mentine in comuniune cu Dumnezeu. Pierzand prin pacat chipul dumnezeiesc, sau slabindu-l, omul se coboara spre inconsistenta si spre o stare fara chip. Devenind un haos neunitar si impersonal, nu mai raspunde cu toata seriozitatea si fiinta sa la chemarea prin care e agrait pe nume. Pentru el numele nu mai are un sens de adancime, nu inseamna obligatia de a raspunde, obligatia raspunderii in fata supremului for al lui Dumnezeu, il distinge numai la suprafata.

Numele nu mai e pentru el constiinta distincta de sine si de raspunderea proprie ce-i incumba ca atare. Numai cand aude prin chemarea lui pe nume glasul lui Dumnezeu, omul raspunde cu adevarat, numai atunci isi ia numele in.serios. Numai atunci numele ii este un principiu distinctiv formator, numai atunci el este in adancime o forta de personalizare.

In aceasta relatie cu Dumnezeu, de chemare si raspuns, intra omul deplin prin Botez. De aceea prin Botez i se da omului si numele, care exprima relatia in care el e pus cu Dumnezeu si pe care trebuie sa si-o cinsteasca si sa si-o implineasca. El e botezat pe nume, nu ca o fiinta generala: „Boteaza-se robul lui Dumnezeu (N)”, Propriu-zis, intrucat Hristos il ridica pe om prin Botez la o viata noua, El insusi il aduce la aceasta viata superioara, responsabila, chemandu- l pe nume cu puterea Lui absolut obligatorie, intemeind cu cel botezat o relatie personala, o viata de raspundere eterna la chemarea Sa. Prin aceasta omul e scos din masa indistincta umana, din anonimatul general, ca o persoana cu raspunderi proprii, intemeiate pe raspunderea eterna in fata lui Dumnezeu. El e nascut la aceasta viata noua cu voia lui Hristos, dar si cu voia lui proprie, prin raspunsul sau la chemarea pe nume, cum nu se intampla la nasterea lui dupa trup. Omul isi primeste la Botez numele sau, care il face constient de responsabilitatea sa personala. Acest nume ii da forma lui personala adanca, care e chipul lui Hristos in el.

Animalul nu e persoana, pentru ca nu e chipul lui Dumnezeu. Prin calitatea aceasta de persoana sau de chip al lui Dumnezeu raspunde el lui Dumnezeu si se dezvolta si se mentine in relatia responsabila cu Dumnezeu. De aceea forma aceasta personala unica a fiecarui om se imprima tot mai mult in el, si in ea se imprima insasi forma lui Hristos. Iar aceasta se face prin exercitiul responsabilitatii lui la chemarea lui Hristos, raspunzand tot mai mult in mod afirmativ la ceea ce ii cere Hristos.

Dar inca la Botez omul a primit, in forma lui de persoana, forma lui Hristos, pentru ca a intrat in relatie cu El. Cel botezat isi va aduce mereu aminte de aceasta legatura intre sine si Hristos, intre chipul lui personal si chipul lui Hristos imprimat in eL in sensul acesta el s-a si imbracat in Hristos inca de la Botez. Hristos i-a dat infatisarea Sa si omul trebuie s-o faca pe aceasta tot mai clara, silindu-se sa vietuiasca tot mai mult dupa modelul lui Hristos.

Citeste continuarea

Nicolae Cabasila spune: „Cat despre cuvintele „nastere din nou” si „creare din nou”, ele arata ca cei care prin mijlocirea Botezului au fost nascuti si adusi la o viata noua, au avut aceasta viata noua inainte, intocmai ca si marmura unei statui stricate pe care mesterul o ciopleste din nou, ca sa-i dea frumusetea de la inceput. Dar si in ce priveste roada spalarii prin Botez, ea da omului o forma si o infatisare noua, si anume pune pe sufletul acestuia o pecete, un chip in care e stravezie moartea si invierea lui Hristos… Aurul, argintul si arama, cata vreme se inmoaie sub puterea focului, ne lasa sa vedem materia simpla. De aceea i se si da fiecareia in general numele de aur, de argint sau de arama. Dar de indata ce aceste materii isi primesc o forma sub bataile ciocanului, nu mai sunt o materie simpla, ci au luat o forma -asa cum se asaza haina pe trup – din clipa aceea se iveste un nume nou, special: acum avem o statuie sau un inel, iar aceste nume nu mai arata si materia, ci numai chipul sau forma. Poate chiar din aceasta cauza, fericita zi a Botezului este socotita de crestini ca „zi a numelui”, deoarece tocmai in aceasta zi suntem nascuti din nou si pecetluiti pentru o vietuire noua, iar sufletul nostru, care pana atunci n-avea nici o forma si nici o randuiala, isi ia forma si continutul sau. in ziua aceea noi suntem cunoscuti ai Lui. Caci in ziua aceea auzim pentru prima oara ca ni se spune pe nume, ca si cand in ziua aceea intr-adevar am fi fost cunoscuti pentru prima oara.” Chipul lui Hristos e o adevarata haina luminoasa, este Hristos insusi. „Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos vati si imbracat” (Gal. 3, 26). Haina aceasta nu ramane numai la suprafata ca hainele obisnuite, ci se imprima in fiinta noastra intreaga. Ea e Hristos insusi, dar in acelasi timp e o relatie speciala, personala, unica, a fiecaruia, cu Hristos. De aceea omul primeste un nume propriu si stie ca atunci cand e chemat pe acest nume, e vizat el insusi in intregime si trebuie sa raspunda cu toata fiinta lui. Haina aceasta nu trebuie intinata. Caci prin aceasta intinam chipul lui Hristos si chipul nostru personal, care se acopera prin aceasta din nou. Haina Botezului il reprezinta pe Hristos, dar si pe noi insine deveniti dupa chipul lui Hristos intr-un mod personal, pentru ca in toate manifestarile noastre Se arata nu numai Hristos cel imprimat in noi, ci si noi insine deveniti dupa chipul Lui intr-un mod personal.

Am mentionat ca chipul lui Hristos si chipul nostru imprimat de chipul lui Hristos devine tot mai clar prin raspunsul nostru la apelul lui Hristos de a-L imita in faptele Lui. Dar apelul acesta il face Hristos prin propovaduirea apostolilor si a slujitorilor Bisericii, care infatiseaza modelul lui Hristos in fata noastra (Gal. 3, 1). De aceea spune Sfantul Apostol Pavel: „Fiii mei, pentru care din nou incerc durerile facerii, pana cand Hristos va prinde chip in sufletele voastre!” (Gal. 4, 19). Iar Hristos va prinde chip in ei, dandu-le in acelasi timp si chipul personal al vietii lor de raspundere proprie, intrucat „nu mai slujesc firii” ca unii „ce nu cunosc pe Dumnezeu”, caci il cunosc pe Dumnezeu, „mai bine zis sunt cunoscuti de Dumnezeu” (Gal. 4, 8-9), adica sunt chemati de El pe nume, incepand de la Botez, in tot cursul vietii lor.

Desigur, apelul lui Hristos adresat crestinului incepand de la Botez ajunge prin propovaduirea apostolilor si a slujitorilor Bisericii pana in constiinta lui, indemnan-du-l sa raspunda in fiecare imprejurare cererii lui Hristos, Acest apel i se adreseaza si prin semenii sai care au nevoie de ajutorul Lui spiritual si material in fiecare clipa. Prin toate imprejurarile ni Se adreseaza Hristos si prin toate aceste adresari si raspunsuri pozitive chipul lui Hristos, si chipul nostru personal imprimat de chipul lui Hristos, devine tot mai clar. Chipul personal al omului e atat de dependent si de imprimat de chipul lui Hristos, sau raspunsul la apelul lui Hristos creste atat de mult din puterea apelului lui Hristos, incat cel botezat, daca ramane in aceasta stare si o dezvolta, poate spune cu Sfantul Pavel: „M-am rastignit impreuna cu Hristos si acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine” (Gal. 3, 20). Omul a renuntat de a mai trai pentru sine, cum si Hristos a renuntat de a mai trai o viata care sa nu fie inchinata lui Dumnezeu si fiecarui om care crede in El. Despre imprimarea tot mai clara a chipului lui Hristos in cei botezati, despre iesirea Ia iveala prin aceasta a fetei lor personale adevarate din generalitatea nedeplin definita, sau din dezordinea pornirilor inferioare ale ei, tot Sfantul Apostol Pavel spune: „Iar noi toti cu fata descoperita, oglindind acelasi chip, ne preschimbam forma din slava in slava, ca de la Duhul Domnului” (2 Cor. 3, 18). Oglindind tot mai mult chipul lui Hristos si prin aceasta facand tot mai distinct chipul nostru personal, devenim tot mai luminosi, pentru ca chipul personal este chipul libertatii, al constiintei si al raspunderii si in acestea se rasfrange slava chipului personal al lui Hristos, sau in acestea se vad trasaturile accentuate ale trairii pentru Dumnezeu si pentru tot binele voit de Dumnezeu, ca sa fie realizat de noi pe seama altora.

Botezul a insemnat astfel „innoirea” noastra, iesirea din repetitia monotona. Dar aceasta innoire nu este numai un dat fix, ci e viata intr-o noutate continua si intr-o bucurie neincetata de noutatea ei intr-o alta si alta forma de manifestare a bunatatii si a iubirii noastre. Caci persoana e mereu noua prin libertatea ei responsabila, prin iubirea interminabila a ei, mereu inventiva in a face ceva nou pentru Dumnezeu si pentru semeni, spre deosebire de omul vechi care ramane mereu in aceasta stare de vechime, aservit monotoniei acelorasi pasiuni, aceluiasi egoism, care nu are de spus si aratat nimic nou celorlalti. „V-ati dezbracat de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui, si v-ati imbracat in cel nou, care se innoieste spre deplina cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a zidit” (Col. 3, 9-10). Omul nou inainteaza spre plenitudinea cunostintei lui Dumnezeu, a semenilor sai si a sa proprie, prin iubirea fata de Dumnezeu si fata de semeni, spre plenitudinea la care Se afla Hristos.

Dand fetei umane un caracter accentuat personal si responsabil si constiinta din ce in ce mai adanca a sensului etern al vietii personale si al persistentei ei, ca si al sensului etern al intregii realitati in Dumnezeu, care lipseste celui ce socoteste ca totul se incheie prin moarte, ca toata semnificatia vietii umane se reduce la satisfacerea unor trebuinte trupesti, in fond mereu aceleasi, -Botezul e numit de Parinti „luminare”. Omul se lumineaza prin Botez, patrunzand in el lumina Cuvantului lui Dumnezeu, Care fiind etern, a dat, prin intrupare, eternitate naturii umane asumate si inviate de El si tuturor celor ce-L primesc pe El prin Botez.

Cei ce se nasc din Botez primesc chipul lui Hristos, putand dezvolta caracterul personal al vietii lor prin raspundere, prin privirea la Hristos si prin imitarea Lui. Dar omul nu este primit de Hristos la Botez in aceasta relatie personala, fara ca sa-si arate si el, dupa o anumita pregatire, dorinta de ea, fara sa-si ia prin aceasta obligatia cuprinzatoare de raspunderi in toata viata fata de apelul lui Hristos, de a folosi puterea ce i se da prin Botez, sau unirea cu El, pentru a vietui conform cu voia si cu pilda Lui. Viata la nivelul de raspundere personala incepe chiar din momentul Botezului. Dumnezeu il ia pe om de la inceput in serios. il vrea persoana responsabila.

Omul trebuie sa arate ca vrea sa duca o asemenea viata, inainte de a primi puterea pentru ea prin Botez. Astfel se incheie o „invoire” intre Dumnezeu si om, spune Sfantul Grigorie de Nazianz. „Daca trebuie sa spunem pe scurt, puterea Botezului trebuie inteleasa ca o invoire cu Dumnezeu pentru o a doua viata si pentru o vietuire mai curata”. E o obligatie care nu trebuie calcata. „Sa nu ne dovedim ca am mintit, luandu-ne obligatia aceasta. Caci daca invoielile intre oameni sunt intarite de Dumnezeu, Care e luat ca garant, cat de mare nu va fi pericolul de vom calca obligatiile pe care le-am luat fata de Dumnezeu insusi!”

„Daca dupa Botez te va ispiti dusmanul luminii si ispititorul (caci te ispiteste; chiar si pe Cuvantul si pe Dumnezeu L-a ispitit pentru acoperamantul asezat la aratare ca umanitate pe lumina ascunsa), ai prin ce sa-1 invingi: nu te teme de lupta! Opune-i apa, opune-i Duhul, in care se vor stinge toate sagetile aprinse ale celui rau”.

Obligatia aceasta cuprinzatoare asumata de om la Botez este exprimata prin declaratia lepadarii de satana si de toate lucrurile lui, ca si prin declaratia de impreunare cu Hristos, apoi prin marturisirea mai specificata a credintei in Hristos, prin rostirea Crezului. Prin aceasta, cel ce se boteaza isi ia obligatia sa nu mai slujeasca scopurile satanei in lume, prin savarsirea faptelor rele, ci sa sustina credinta in Hristos si sa traiasca conform ei, dupa pilda Lui.

El accepta prin aceasta sa nu mai fie „robul” satanei si al nici unei puteri a rkalui, ci „robul” total daruit lui Hristos cel iubitor; prin aceasta, libertatea lui nu mai e inlantuita de pasiuni, ci libera spre o adevarata crestere si continua noutate a omului. De aceea, in declaratia rostita de preot la Botez, acesta spune: „Boteaza-se robul lui Dumnezeu (N)” etc. Atat calitatea de „rob” al lui Dumnezeu, cat si numele propriu sunt mentionate in toate Tainele.

In fata lui Dumnezeu, omul e persoana si ca atare e liber. Dumnezeu il cunoaste ca persoana; dar il cunoaste pentru ca a devenit partener al Lui intr-o relatie de neclintita fidelitate in iubire, pentru ca s-a angajat sa traiasca o viata de raspundere iubitoare in fata Lui. „Ramaneti neclintiti in libertate” (Gal. 5, 1). „Voi ati fost chemati la libertate” (Gal. 5, 13). Sau: „Iisus Hristos m-a eliberat de legea pacatului si a mortii” (Rom. 8, 2), spune Sfantul Apostol Pavel, care se numeste in acelasi timp pe sine totdeauna „rob” al lui Hristos, si pe crestini – „ai lui Hristos” (Rom. 8, 1).

Cei botezati sunt „robi vietii intru dreptate” (Rom. 6, 18- 19), care e bunatate, e iubire si care nu se poate exercita fara un mare efort spre libertatea de pasiuni, adevaratele lanturi ale omului. Robia aceasta e robia libera, robia unei vointe intense de a ramane liber, de a lucra dupa legea libertatii si a iubirii netradate (Iac. 1, 25).

Părintele Dumitru Stăniloae

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Explicarea Botezului la Sfantul Ioan Gura de Aur

 

Numirile botezului In Cateheza I, 2, din seria Montfaucon (P. G., XLIX, 225) Sfantul Ioan enumera denumirile botezului, cautand pentru fiecare din ele o baza biblica. El numeste botezul: curatire, curatire mistica, baie a renasterii, iluminare (cp. Evrei X, 32 si VI, 4), inmormantare (cp. Rom. VI, 4) taiere-imprejur (cp. Col. II, 11), cruce (cp.Rom. VI, 6), s.a.

Adresandu-se catehumenilor in Catehezele prebaptismale, Sfantul Ioan le spune ca li se explica slujba Botezului dinainte, pentru ca ei sa stie si sa se apropie de aceasta Taina cu o credinta si siguranta mai mare si sa se poata bucura din plin de generozitatea divina. Pentru a intelege mai bine cele ce se vor savarsi asupra lor, catehumenii trebuie sa aiba credinta puternica si sa vada cu ochii sufletului, cu ochii duhovnicesti, pentru a nu se gandi numai la cele ce cad sub simturi. Sub fiecare din formele riturilor vazute, ei trebuie sa vada lucrarea nevazuta a lui Dumnezeu.

Exorcismele

Vorbind despre rostul exorcismelor, Sfantul Ioan spune : „Trebuie sa stiti pentru ce dupa cateheza zilnica noi va trimitem spre glasurile exorcistilor. Caci aceasta nu se face nici degeaba, nici la intamplare. Ci, intrucat va pregatiti sa primiti pe imparatul ceresc, de aceea dupa cuvantul nostru de invatatura, luandu-va in primire cei randuiti spre aceasta, ca unii care impodobesc o casa pentru imparatul care va sa vina in ea, asa curatesc ei constiinta voastra prin acele infricosatoare cuvinte, care alunga toata viclenia celui rau, si o fac vrednica de venirea (prezenta) imparatului. Caci e cu neputinta ca diavolul, oricat de rau si oricat de neimblanzit ar fi, sa nu va paraseasca, cu mare grabire, dupa rostirea acelor cuvinte infricosatoare si dupa invocarea Stapanului obstesc al tuturor. Si apoi, chiar acest rit toarna in suflet multa evlavie si il indeamna spre multa, zdrobire de inima”.

Efectele exorcismelor erau deci: alungarea demonilor, curatirea mintii si pocainta inimii, adica pregatirea psihologica a catehumenului pentru primirea adevaratului sau stapan si imparat.

Sfantul Ioan nu pierde prilejul de a accentua acum perfecta egalitate a tuturor candidatilor la botez in fata Bisericii si a misterului crestin, indiferent de conditia sau starea lor sociala : „Ceea ce e vrednic de admiratie si paradoxal (de necrezut) este ca aici dispare orice deosebire si orice nepotrivire de rang social. Caci daca (in viata sociala) unul este in vreo dregatorie lumeasca, altul se mandreste cu bunul sau neam, altul cu slava din aceasta viata, aici insa si unii ca acestia stau la cot cu cersetorul si cu cel imbracat in zdrente, iar adesea si cu orbul si cu schiopul si nu se rusineaza de cele ce se savarsesc ; caci ei stiu ca in cele duhovnicesti toate acestea nu au nici un pret, ci se are in vedere numai starea de curatie a sufletului.

Afirmarea unor asemenea conceptii si atitudini crestine, cu atata claritate si fermitate, in acest al patrulea veac al erei crestine, in care toata organizarea societatii pagane sclavagiste se intemeia tocmai pe diferenta profunda dintre clasele sociale, avea desigur sensul si importanta unei adevarate revolutii sociale; si aceasta o face Sfantul Ioan in multe din omiliile sale.

Atitudinea exterioara a catehumenilor, care vin la exorcisti desculti, dezbracati (acoperiti cu o simpla tunica sau manta) si cu mainile intinse spre cer, simbolizeaza durerea pe care o simt cei tinuti in lanturile diavolului, prin aceasta ei arata starea lor de captivi, de robi care vor sa se elibereze din tirania celui rau si totodata se pregatesc sa intre intr-o noua captivitate, sa primeasca jugul, cel usor de purtat, al lui Hristos.

Nasii

Sfantul Ioan se adreseaza apoi crestinilor care garantau pentru catehumeni (astazi nasii), atragandu-le atentia asupra raspunderii ce si-au luat si asupra datoriilor lor de chezasi si indrumatori spirituali ai finilor lor pe calea virtutilor. Intrebuintand un termen de comparatie din viata economico-juridica a timpului, el ii aseamana cu ceea ce numim astazi giranti, adica cei care isi asuma raspunderea pentru plata solidara a unei datorii contractata de altii si care, in caz de neplata datoriei de catre debitori, sunt pasibili de aceeasi pedeapsa ca si acestia, ori trebuie sa plateasca in locul lor. Sfantul Ioan ii numeste parinti duhovnicesti (cei care primesc pe neofiti, indata dupa iesirea din apa Botezului), iar finii sunt fiii lor duhovnicesti; ei trebuie sa-si ia in serios angajamentul facut si sa supravegheze, sa indemne, sa sfatuiasca si sa indrepteze pe finii lor, cu o afectiune cu adevarat parinteasca.

Cele doua paragrafe (15 si 16) ale Catehezei II, din seria A. Wenger (op. cit., p. 141-143), consacrate de Sfantul Ioan nasilor la botez, constituie unul dintre putinele texte patristice care atesta existenta inca din vechime, a institutiei nasilor de botez.

Lepadarile

Atitudinea de captivi, cu care catehumenii se infatiseaza inaintea preotilor si rugaciunea lor in genunchi, cu mainile ridicate spre cer, arata atat robia grea din care au scapat cat si pe aceea, mai usoara, a lui Hristos, in care intra de acum. Din formula sacramentala a lepadarii („Ma lepad de tine, satana…”), Sfantul Ioan explica numiai ce trebuie sa intelegem prin cuvintele „pompa (stralucirea) lui satan”, care si pe atunci pareau, probabil, mai greu de inteles : tot felul de pacate, spectacolele pagane din hipodromuri si din teatre, intalnirile pline de rasete si de vorbiri nerusinate, prevestirile si ghicirile, auguriile si observarea timpurilor, incantatiile, amuletele, sarbatorile pagane etc. (Cateheza II, din P. G., XLIX, c. 239 si Cateheza III, din ed. Papadopulos- Kerameus, p. 172).

Citeste continuarea

Ajungand la acest moment din riturile baptismale, intruna din catehezele sale, Sfantul Ioan face o emotionanta digresiune, amintindu-si de ziua neuitata, in care si el rostise aceste cuvinte la primirea Botezului (circa 372) si regretand cu amar pacatele facute de atunci, pacate pentru a caror iertare el implora si pe catehumeni sa se roage, ca niste fii iubitori ; intr-o cateheza similara, el se aseamana cu femeile maritate mai de mult, care, atunci cand vad mirese tinere inaintand spre altar, plang pentru ca, dupa nunta lor, n-au stiut sa-si pastreze nepatat voalul alb de mireasa.

Unirea cu Hristos

Sfantul Ioan nu explica mai pe larg in ce consta unirea cu Hristos, dar prinde prilejul sa accentueze inca o data marea bunatate a lui Dumnezeu, Care, in schimbul acestor cateva cuvinte rostite de catehumeni, ne acorda, noua, care nu dam in schimb nimic, un tezaur intreg de bunatati spirituale.

Ungerea prebaptismala

Untdelemnul ungerii este si untdelemn pentru ungerea atletilor, si parfum pentru ungerea miresei, iar ungerea sau pecetea se face sub forma semnului crucii, cum precizeaza Sfan