Biserica Cardiff


Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua de apoi. (Ioan 6, 54)


Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el. (Ioan 6, 56)

"Scumpul Sange al lui Hristos ne elibereaza nu numai de stricaciune, ci si de toata necuratia ascunsa inauntru si nu ne lasa sa ne racim prin indolenta, ci mai degraba ne face mai fierbinti cu Duhul". Sfantul Chiril al Alexandriei
"Asa sa te impartasesti din Euharistie: crezand ca ea alunga nu numai moartea, ci si bolile din noi; caci, ajungand in noi, Hristos adoarme legea salbatica din madularele trupului, aprinde evlavia fata de Dumnezeu si omoara patimile". Sfantul Chiril al Alexandriei
"Cei ce se departeaza de Biserica si de Cuminecare se fac vrajmasi ai lui Dumnezeu si prieteni ai demonilor". Sfantul Chiril al Alexandriei
NOUTATI


ICOANA ZILEI



SINAXAR

Despre Cununie...

INVATATURI >> Despre Cununie
Data adaugarii: 05-04-2017


Cum e să fii căsătorit cu mine? 

 

Am remarcat că în numeroase situaţii, în special în cele de conflict, tendinţa este de a atribui o cauză externă stării noastre, sentimentelor noastre negative. Astfel, afirmăm cu uşurinţă că un anumit gest al celuilalt ne-a enervat, ne-a iritat, uitând că, în primul rând, noi suntem responsabili de propriile stări.

Cum putem exersa empatia în cuplu

Mult mai benefic pentru relaţii ar fi dacă am încerca, în diferite situaţii, să ne punem în locul celuilalt, să înţelegem ce stări trezesc în el atitudinile şi gesturile noastre.

În relaţia cu soţul/soţia este, de asemenea, important un astfel de exerciţiu de empatie, de a ne pune în locul celuilalt şi de a înţelege cum este pentru el/ea să fie partenerul nostru. Este vorba de a face o scurtă încercare de renunţare la sine, iniţial destul de greu de realizat, pentru că de multe ori noi suntem, în continuare, persoana cea mai importantă, persoana numărul unu pentru noi. Un astfel de exerciţiu, făcut cu regularitate, îşi va arăta în timp beneficiile şi ne va ajuta să avem o imagine completă asupra relaţiei, nu doar una încărcată de subiectivitate. Este utilă această nouă perspectivă, această decentrare, nu doar în momentele de tensiune - "la greu" -, ci şi în momente plăcute - "la bine" - şi, ce este şi mai valoros, "spre mai bine", spre evoluţia împreună a soţilor. Iată de ce este important ca, de exemplu, soţia să reuşească să îşi răspundă la o serie de întrebări, precum: "Ce este cu adevărat important pentru mine?", "Este uşor sau greu pentru soţul meu să îmi fie soţ?", "Sunt eu dispusă să îmi schimb atitudinea?", "Ce ar trebui să fac eu pentru ca relaţia noastră să evolueze?", "Care sunt, cu adevărat, nevoile soţului meu?", "De ce în situaţia asta eu aleg să rămân supărată pe el? Ne ajută asta să comunicăm mai bine, să ne apropiem mai mult?".

Soţul, o persoană condamnată să ne suporte toanele?

Deşi este larg răspândită ideea că, dacă celălalt, soţul, ne iubeşte, ne acceptă, ne suportă aşa cum suntem, este bine să conştientizăm că scopul principal al căsătoriei nu este să creştem gradul de toleranţă al soţului, deşi toleranţa şi iertarea sunt importante, ci să creştem împreună, să ne armonizăm.

Este important ca fiecare, într-o căsnicie, să fie conştient de acele aspecte mai puţin plăcute ale sale, de lucrurile pe care şi el însuşi şi le tolerează cu greu, de momentele în care nu se înţelege nici pe sine. Soţul poate deveni un sprijin care, prin dragoste şi înţelegere, ne ajută să depăşim aceste momente, şi nu acea persoană condamnată să ne suporte toanele. Dincolo de această înţelegere şi conştientizare, este important ca fiecare să ştie care sunt calităţile pe care le aduce în relaţie, astfel încât să fie o binecuvântare, şi nu o încercare pentru celălalt.

"Ce am făcut eu astăzi pentru celălalt?"

În momentul în care ne asumăm fiecare o responsabilitate pentru creşterea sau degradarea relaţiei, ne putem întreba şi răspunde cu sinceritate: "Ce am făcut eu astăzi pentru celălalt?", "Ce am făcut eu astăzi pentru relaţie?". Este, în mod evident, important ca, în acest context, să nu uităm să facem ceva şi pentru sufletul nostru, în sensul cultivării virtuţilor, a stării de pace şi bucurie. Doar aşa putem deveni izvor de linişte şi de binecuvântare pentru soţ şi pentru relaţie.

Căutând răspunsul la întrebările cuprinse în acest articol, puteţi porni de la următoarele aspecte:

La întrebarea "Ce este, cu adevărat, important pentru mine?" aveţi în vedere că alegerile pe care le faceţi de-a lungul zilei în legătură cu ceea ce veţi spune ori face reflectă ceea ce este, cu adevărat, important pentru dumneavoastră. Cereţi-I lui Dumnezeu să vă ajute să alegeţi atitudinile şi acţiunile care îi vor comunica soţului că relaţia voastră e prima pe lista de priorităţi.

"Este uşor sau greu pentru soţul meu să îmi fie soţ?" Soţul dumneavoastră se simte descurajat pentru că-l criticaţi în permanenţă? Ori se simte încurajat pentru că îi vorbiţi frumos? Se simte frustrat pentru că acţiunile dumneavoastră îl încurcă? Ori se simte iubit, pentru că faceţi gesturi care să-l ajute? Dacă răspundeţi "da" mai ales la aspectele negative ale întrebărilor, arătaţi-I Domnului, la rugăciune, motivele de nemulţumire pe care le aveţi şi aveţi încredere în El că vă va ajuta. Schimbaţi-vă rugăciunea, din a-I cere Domnului să-l schimbe pe el, în a-I cere să vă schimbe pe dumneavoastră.

"Aş fi dispusă să îmi schimb atitudinea?" Schimbaţi-vă atitudinea, de la nemulţumire la recunoştinţă. Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ajute să observaţi toate calităţile soţului şi exersaţi recunoştinţa prin a-i comunica soţului cu regularitate ceea ce admiraţi şi vă place la el. Mulţumiţi-i soţului atunci când vă ajută, în loc să consideraţi că asta vi se cuvine. Rugaţi-vă mereu pentru soţul dumneavoastră, mulţumind Domnului pentru toate.

"De ce în situaţia asta eu aleg să rămân supărată pe el? Ne ajută asta să comunicăm mai bine, să ne apropiem mai mult?"

Dacă păstrezi resentimente asupra soţului atunci când te-a rănit, cere-I lui Dumnezeu să-ţi dea putere să-ţi ierţi soţul şi să te înveţe iertarea

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Viata langa socri, gineri si nurori

In familie ne nastem, in familie crestem, in familie devenim crestini, in familie suntem iubiti si in familie invatam sa iubim. La un moment dat insa, mai devreme sau mai tarziu, in viata fiecaruia survine o schimbare radicala de ritm: casatoria. Cand o noua familie ia nastere, cand omul lasa pe tatal sau si pe mama sa si se lipeste de femeia lui, fiind amandoi un trup (Matei 19, 5), vechea familie trece "pe locul doi", fara insa a uita de aceasta, ori a o suprima.

In vremea noastra, din nenumarate motive, multe familii tinere sunt nevoite sa locuiasca impreuna cu una dintre vechile familii. Acest lucru ridica insa multe ispite, mai ales acolo unde fiecare nu cauta sa isi vada pacatele, crescand in smerenie si dragoste, ci cauta sa isi intemeieze complexele si nemultumirile pe seama celuilalt.

Tanara familie aduna la un loc doi oameni din familii diferite, deci implicit doua educatii diferite si doua tipuri de comportament diferite. Puterea exemplului ramane insa covarsitoare: copilul va face intotdeauna ceea ce va vedea ca fac parintii sai, iar nu ceea ce i se va spune. Astfel, intr-o masura mai mare sau mai mica, noua familie va fi intotdeauna "oglinda" celei vechi. Acei "sapte ani de acasa" sunt vitali pentru o viata de familie sanatoasa.

Viata langa socri, gineri si nurori

Toate suferintele si conflictele dintre familiile care locuiesc in aceeasi casa vin din gresita intelege a libertatii, a proprietatii si a ascultarii: libertatea este tradusa adesea prin "fac ce vreau, sunt liber"; egoismul imparte proprietatea comuna in parti individuale, ingradite de "legi" bine stabilite; ascultarea este aspru refuzata, ea fiind numita "lipsa de personalitate".

Este imposibil ca in cazul locuirii in comun a mai multor familii sa nu iasa la iveala pana si cele mai ascunse patimi ale fiecaruia: mandria, lipsa de comunicare, egoismul, parerea de sine, proasta educatie, etc. Oricat ar tacea unul sau altul, daca nu se cauta a se duce o autentica viata intru Hristos, mai devreme sau mai tarziu, patimile fiecaruia vor iesi la iveala, provocand mari pierderi.

Omul care are o prea buna parere despre sine se va vedea mai presus decat toti, nesuferind a fi invatat de nimeni. Neascultand de nimeni, unul ca acesta doreste insa ca toata lumea sa asculte de el. Mandria se arata surpatoarea a oricarei impreuna-vietuiri, fiecare cautand sa conduca pe ceilalti.

Majoritatea reactiilor negative dintr-o familie sunt deci roadele unor patimi ascunse, precum: antipatia, dispretul, invidia, concurenta, gelozia si ura. De fiecare data insa, in mintea celui in cauza, o reactie negativa este rezultatul "firesc" al faptelor celuilalt, iar in nici un caz rezultatul unor suferinte ascunse, complexe ori prejudecati.

Smerenia se cere din partea fiecaruia, insa cu atat mai mult din partea celor mai mici. Unii socri nu pot accepta ideea de a nu fi stapani la ei acasa, ceea ce pare oarecum firesc, dar ei gresesc in momentul in care nu-l considera pe noul venit in familie (ginere sau nora) ca si pe propriul lor copil. Prin urmare, libertatea si putere pe care o are in familie propriul copil se cade a o primi in egala masura si cel nou venit.

Nu cred ca este gresit ca parintii si socrii sa vina cu sfaturi si indemnuri, ca unii ce au macar o experienta de ani de zile a vietii sociale si familiale, daca nu si una crestineasca. Insa, in pofida oricarei experiente si a oricator sfaturi, decizia trebuie sa ramana intotdeauna a celui ce urmeaza sa faca lucrul respectiv. Deci, atata timp cat cei in varsta (parinti si socri) ii sfatuiesc pe cei tineri (copii, gineri si nurori), fara insa a-i forta sau obliga la ceva anume, ei trebuiesc pretuiti, respectati si iubiti.

Intr-o masura mai mica sau mai mare, sentimentul proprietatii este o nevoie sufleteasca a fiecaruia dintre noi. Afara de cateva exceptii firesti, proprietatea se cade insa a fi una comuna, iar nu individuala, caci in comuniune sta pacea, iar in individualitate stau patimile. Referindu-se oarecum la acest lucru, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca "al meu" si "al tau" sunt cuvinte diavolesti, pe cand "al nostru" este cuvant crestinesc. "Al nostru" exprima relatia de comuniune, de iubire si de armonie dintre oameni, pe cand "al meu" exlude iubirea si intelegerea, "celalalt" fiind desconsiderat si trecut in plan secund.

Copiii, ginerii si nurorile deopotriva sunt fii ai parintilor. Fiii sunt datori parintilor si socrilor cu ascultare, dupa cum Hristos a ascultat de Tatal cel ceresc, dar si parintii si socrii sunt datori fata de fii cu iubirea cu care Tatal cel ceresc L-a iubit pe Fiul Sau. Aceasta ascultare (a fiilor) si aceasta iubire (a parintilor) nu este posibila insa decat acolo unde exista sinceritate si adevar. Acolo unde un membru al familiei (copil sau parinte) ascunde ceva, acolo se naste neincrederea si banuiala, apar reprosurile si certurile, iar daca lucrul acesta se repeta constant, apare ura si violenta.

Se stie ca, de fiecare data, este mai usor sa previi un conflict, decat sa-l vindeci. Uneori insa, conflictele par a fi inevitabile. Cu toate acestea, trebuie ca fiecare (indiferent de varsta si pozitie) sa aiba forta de a-si recunoaste greselile, de a-si cere reciproc iertare si de a nu mai repeta greselile din pricina carora s-a ajuns la conflict. Daca nu se procedeaza asa, diavolul va tensiona din ce in ce mai mult spiritele, mania si ura vor deveni de neimblanzit, iar separarea familiilor va fi invevitabila.

Acolo unde exista comunicare, dragoste reciproca si adevar, totul este mai usor, mai ales intr-o vreme in care situatia materiala a multor familii este parca mai grea ca oricand. Munca in comun este mai usoara, veniturile sunt mai rodnice, iar necazurile pot fi mangaiate mai usor. Deci, cand nu exista nici o varianta ca tanara familie sa poata sa locuiasca singura, este intelept a se cauta aspectele pozitive ale acestei stari de fapt.

Desi rugaciunea si smerenia sunt solutia oricarei neintelegeri, comunicarea se arata si ea, de multe ori, drept un izvor de liniste si mangaiere. Educatii diferite, gandiri diferite, deci si vederi diferite asupra lucrurilor. Datorita acestui lucru, in orice decizie comuna se cade sa fie aleasa varianta cea mai bine argumentata. Nu trebuie ca, din mandrie, cineva sa nu se lase convins spre a face ca celalalt, indiferent de argumentarea aceluia si de pierderile pe care le-ar avea alegerea sa.

Citeste continuarea

Tonul vocii este un detaliu preferat adesea de diavol, intre membrii familiei, caci "diavolul se ascunde in detalii". Astfel, acolo unde te astepti mai putin, el lucreaza in ascuns si isi planuieste atacul. Daca macar unul din doi va vorbi cald si temperat, celalalt se va controla si el. Daca insa unul ridica vocea sau foloseste un ton lipsit de dragoste sau de respect, sunt sanse aproape sigure ca celalalt sa preia si el acelasi duh.

Alaturi de rugaciune si smerenie, comunicarea dintre membrii familiilor naste si ea pacea si linistea. Astfel, sfatuirea trebuie sa fie reciproca: precum nu se cade ca socrii sa faca ceva fara de stirea ginerilor si a nurorilor, tot asa nu se cade ca ginerii si nurorile sa faca ceva fara sfatuirea socrilor. Sfatuirea nu are nimic in comun cu obligarea sau atingerea libertatii, ci sfatuirea este unealta a omului intelept si smerit.

Sfantul Apostol Pavel a dat leacurile cele de folos fiecaruia dupa a lui trebuinta, atat copiilor, cat si parintilor, inru Domnul, precum citim: "Copii, ascultati pe parintii vostri in Domnul, ca aceasta este cu dreptate. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, care este porunca cea dintai, cu fagaduinta: Ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant. Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului" (Efeseni 6, 1-4).

Mantuitorul ne-a spus: "Daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 19-20). Prin urmare, daca parintii, socrii, copiii, ginerii si nurorile s-ar aduna "in numele lui Hristos", oare nu ar salaslui acolo Mantuitorul Insusi, cu toata pacea, linistea si bunaintelegere?!

Este groaznic de greu a trai in comun, daca nu chiar imposibil, atunci cand dragostea, comunicarea si adevarul sunt cautate doar de catre unii dintre cei in cauza (copii sau parinti). Daca socrii sau generii/nurorile nu au si nu vor sa aibe o atitudine crestina, nu cred ca este nici un pacat a cauta despartirea de acestia.

Astfel, consider ca numai despartirea de Dumnezeu si impiedicarea de a-I sluji Lui poate sa fie pricina reala de despartire a celor doua familiilor, precum citim: "Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie. Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 34-37).

Referindu-se la cuvintele Mantuitorului, Sfantul Nicolae Velimirovici spune: "Asa a grait Domnul. A se citi: Nu am venit sa impac adevarul cu minciuna, intelepciunea si prostia, binele si raul, dreptatea si silnicia, bestialitatea si omenia, inocenta si desfranarea, pe Dumnezeu si pe mamona: ci am adus sabie, ca sa tai si sa le despart, incat sa nu se amestece. Cu ce sa le desparti, Doamne? Cu sabia adevarului. Ca acesta intelegere este dreapta se vede si din ce spune Hristos in continuarea cuvantului initial: ca am venit sa despart pe om de tatal sau, si pe fiica de mama sa, si pe nora de soacra sa. Caci daca fiul merge dupa Hristos, iar tatal ramane in intunericul minciunii, sabia adevarului lui Hristos ii va desparti. Adevarul este mai vrednic de iubit decat tatal. Si daca fiica merge dupa Hristos, iar mama ramane indaratnica in tagaduirea lui Hristos, ce unire poate fi acolo? Oare nu este Hristos mai dulce decat mama? la fel si nora cu soacra ei."

Comunicarea si rugaciunea pot izbavi din orice situatie

Lucrurile bune cu anevoie se dobandesc, iar ostenelile trebuie sa fie macar in parte pe masura darurilor dorite. Rugaciunea si comunicarea pot salva orice familie din conflictele interne si externe ale acesteia. Este deci absolut necesar curajul fiecaruia de a comunica liber, sincer si cu o voce pozitiva. De cele mai multe ori insa, este de datoria socrilor, ca unii care sunt mai in varsta, a interveni primii cu intelepciune si cu tact in a deschide dialogul.

Adesea, omul se plange ca, desi vorbeste celui de langa el, acela nu intelege nimic. Parintele Rafail Noica, referindu-se la ispitele ce pot aparea in familie, din pricina neintelegerilor, spune: "Trebuie sa apelam la rugaciune, cerand Domnului: Doamne, daca eu nu pot sa spun in urechile lui (sau ale ei) lucrurile astea, spune-i Tu inimii sale, schimba-i, indulceste-i aceasta inima, ca nu vrem sa calcam porunca Ta, certandu-ne intre noi sau despartindu-ne."

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Curatenia in cadrul casatoriei

 

Dumnezeu a dat omului inclinatii trupesti nu in vederea desfraului, ci pentru inmultirea neamului omenesc. Judecatile lui Dumnezeu sunt intotdeauna cele mai bune, curate si sfinte. Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti! (Facere 1, 28) - este dumnezeiasca porunca, lipsita de orice intinaciune. Insa omul, prin caderea lui in pacat, a pervertit totul. Desprins de Dumnezeu prin neascultarea sa, el s-a rupt si de cinstitele scopuri dumnezeiesti si a inceput sa intrebuinteze inclinarile lui trupesti catre rau.

Creatorul a randuit ca barbatul sa nu fie singur (Facerea 2,18), ci sa aiba familie. Familia a fost planuita de Dumnezeu ca un loc sfant pentru nevointa intru evlavie, curatie si viata sfanta. in Noul Testament, unde se restabileste curatia dintru inceput a firii omenesti, se vorbeste despre familie ca de o mica biserica din casa (1 Cor. 16, 19), in care traieste Hristos, care se sfinteste de Duhul Sfant si in care toate madularele se indreapta catre Dumnezeu-Tatal prin cuvintele: "Tatal nostru, Care esti in ceruri..."
Oamenii casatoriti trebuie sa convietuiasca in deplina credinciosie unul fata de celalalt, demonstrand prin aceasta si credinciosia lor catre Dumnezeu. Curatia si dragostea reciproca - iata legatura dintre barbat si femeie. Sfintenia nuntii trebuie pazita cu grija. Doar o singura privire plina de pofta in afara casatoriei devine deja un mare pacat (Matei 5, 28).

Cel casatorit este legat prin porunca lui Dumnezeu de a nu se abate de la nunta, exprimata inca din rai prin cuvintele: "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup" (Facere 2, 24). Domnul Iisus Hristos a intarit sfintenia si neincalcarea unirii prin Nunta, spunand: "Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta!" (Matei 19,6)

Greseala impotriva sfinteniei nuntii poate sa fie de doua feluri:

1) tradarea ori preadesfranarea, care in ambele cazuri sunt o deviere de la casatorie;

2) curvia chiar in hotarele nuntii, atunci cand oamenii casatoriti nu traiesc fireste, asa cum legea dumnezeiasca a poruncit si constiinta ne da marturie, ci se dedau la diferite perversiuni.

Toate aceste necuratii sunt uraciune in fata lui Dumnezeu. Ele au condus inca de demult omenirea desfranata (Facere 6, 3) la potopul universal (Facere 6, 5-7), iar mai tarziu la focul si pucioasa care au pedepsit Sodoma si Gomora (Facere 19, 1-28). Nici omenirea din zilele noastre nu se deosebeste de cea veche prin imoralitatea ei strigatoare la cer. De aceea, pentru cei ce inmultesc pacatele, Dumnezeu si pe noi ne va pedepsi, dupa proorocirea Sa, insa de aceasta data prin focul universal prin care se va intrerupe existenta acestei lumi pacatoase, ca sa se arate ceruri noi si pamant nou, in care locuieste dreptatea (2 Petru 3,13).

Toate fapturile au prin fire predispozitia de inmultire, insa la animale instinctele sunt pastrate in felul lor primitiv. Fapturile necuvantatoare se impreuneaza nu in vederea desfranarii, ci ca sa implineasca inmultirea speciei lor, asa cum au fost harazite. Numai cu omul nu se petrece astfel. Cazut din pricina pacatului sub influenta demonilor, firea lui s-a pervertit si de aceea cu el se intampla adesea caderi infioratoare si, ca urmari ale acestora, si catastrofe naturale.

Domnul Iisus Hristos a venit ca sa ne invete adevarata viata intru curatie si sa ne dezbare de pervertirea morala in care am fost atrasi. El a binecuvantat casatoria prin prezenta Sa la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1-11) si a osandit necuratia nu doar in forma ei cea mai grosiera, a preadesfranarii, ci si cel mai " inofensiv" chip al necuratiei, privirea plina de pofta catre celalalt gen, spunand: Ati auzit ca s-a zis celor de demult: "Sa nu savarsesti adulter!". Eu insa va spun voua ca oricine se uita la femeie poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui! (Mat. 5,27-28).

Si Sfintii Apostoli s-au luptat plini de ravna impotriva preadesfranarii si a diferitelor chipuri ale desfranarii (Fapte 15, 29; Iuda 1, 7-8; 2 Petru 2,14; Gal. 5, 19; 1 Cor. 6, 9; 6, 18). Sfantul Apostol Pavel a delimitat clar curata si binecuvantata nunta de oricare chip de manifestare a necuratiei, spunand: Cinstita sa fie nunta intru toate si patul nespurcat. Iar pe desfranati ii va judeca Dumnezeu (Evr. 13, 4). El sfatuieste: "Bine este pentru om sa nu se atinga de femeie. Dar, din cauza desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau, fiindca mai bine este sa se casatoreasca decat sa arda." (1 Cor. 7, 1, 2, 9). Dupa invatatura Sfintei Biserici, legiuita nunta, incheiata in numele Domnului (1 Cor. 7,39), este unica dezlegare a problemei privitoare la convietuirea intre un barbat si o femeie.

Citeste continuarea

Casatoria are, in afara scopului ei de temelie - nasterea de fii (1 Tim. 2, 15), inca si un alt scop important - de a fi paza a curatiei. Sfantul Ioan Gura de Aur invata: "Omul trebuie sa se casatoreasca pentru a alunga pacatul si pentru a se izbavi de orice fapta a desfranarii. Anume pentru aceasta trebuie sa ne casatorim, pentru a ne ajuta reciproc sa ducem o viata curata."

Dupa invatatura acestui mare barbat, casatoria nu este o piedica a curatiei, ci mai degraba ea o pazeste si o intareste. Din aceasta pricina, tradarea este un mare si greu pacat. "Omul casatorit, daca incalca casatoriile altora ori priveste cu pofta la vreo femeie straina, nu merita nicio iertare, nici din partea oamenilor, nici inaintea lui Dumnezeu, oricat s-ar indreptati prin fire."

Aceasta judecata, foarte aspra la prima vedere, este in realitate intru totul indreptatita, deoarece, daca monahii dintru inceput se lipsesc de un astfel de chip al dezmierdarii, omul casatorit poate sa-si manifeste pornirile lui trupesti, in limitele legiuitei casatorii. Dar a privi plin de pofta in afara acestor cadre, acesta este un pacat vadit, fiind un semn al desfranarii, si nu al dorintei de inmultire a neamului omenesc prin legiuita si binecuvantata casatorie.

Astfel, omul, pentru a ajunge la adevarata curatie, trebuie sa se ne-voiasca, si aceasta pe cand e inca tanar, si sa nu astepte sa imbatraneasca, pentru a vietui in curatie. Curatia se obtine cu nevointa, rugaciune si lupta. Ca orice alta virtute generala, ea nu se obtine fara osteneala.

Sfantul Vasile cel Mare lamureste in chip minunat: "Virtutea curatiei nu o are acela in care dorintele necurate au slabit ca urmare a batranetii, ori a bolii, ori din vreo alta pricina. Intr-un astfel de om, chiar de ar mai si vietui pacatul, trupul lui neputincios il impiedica de la fapte pacatoase. Curatia este silire continua, in afundul sufletului, si ucigatoare a urmelor miscarilor rusinoase ramase acolo. Cel ce s-a lecuit astfel si a dobandit aceasta virtute, a inradacinat intru sine curatia cea potrivnica pacatului."

Arhimandritul Serafim Alexiev

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Cum sa ne crestem copii? Ce este casatoria?

 

„Scopul casatoriei este conlucrarea sotilor cu Dumnezeu, asa incat sa nasca fii si fiice lui Dumnezeu. Este nevoie de rugaciune in vremea alege­rii. Pentru a face o alegere buna este nevoie de multa rugaciune, pentru a gasi persoana potrivita acestui scop.“

„Cand cineva se casatoreste, o face ca sa aiba sotie ajutor pentru mantu­ire. Trebuie sa-i arate dragoste si sa se lupte pentru mantuirea ambilor.”

„Astazi este un privilegiu ca cineva sa aiba copii. Parintii sunt marturisi­tori. Cand copiii cresc, atunci societatea ii rapeste. Parintii isi idolatrizeaza copiii. Isi petrec toata viata in jurul lor si se identifica cu acestia. Asta este o greseala. Barbatul se insoteste cu femeia care ii este ajutor, pentru ca aman­doi sa reuseasca desavarsirea lor. Copiii sunt darurile lui Dumnezeu si, de multe ori, odata cu copiii, se naste si angoasa si mintea se departeaza de la Dumnezeu. Insasi firea (lucrare ziditoare si nascatoare a lui Dumnezeu) va conduce familia pentru a nu avea multi copii. Vor fi extenuati si nu vor mai putea naste multi copii. Cand oamenii se nasc si Dumnezeu daruieste copii, sa-L slaveasca pe Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu daruieste copii, trebuie sa se linisteasca, sa nu se tulbure din cauza asta.”

„Tema nu este ca cineva sa nasca existente pentru realitatea istorica, ci sa nasca persoane pentru realitatea supraistorica, pentru a intra in Rai. Multi nasc copii care devin hrana iadului.”

„Familia trebuie sa invete smerenia, micsorarea. Sa se rabde, sa se inga­duie unul pe altul. Atunci invata sa-i rabde si sa-i ingaduie si pe ceilalti in existenta lor.”

„Educatia copiilor incepe din ziua casatoriei. Sotii trebuie sa traiasca cu rugaciune, cu frica lui Dumnezeu. Atunci cand mama se roaga, cand este insarcinata, copilul simte lucrarea rugaciunii. Cand sotia ramane insarci­nata, nu trebuie ca parintii sa se tulbure. Atunci cand se naste, trebuie sa se roage. Trebuie sa se roage si cand au copilul mic in brate. Tot ceea ce face mama trebuie sa faca cu rugaciune. Sa-l inchine pe copil atunci cand doar­me, sa se roage atunci cand ii da laptele ei, atunci cand ii da mancare.”

„Faptul ca astazi multi copii au porniri dure se datoreaza faptului ca nu se hranesc de la mama. Cand o femeie l-a intrebat daca trebuie sa hraneas­ca copilul la san sau sa-l hraneasca cu lapte de vaca, parintele i-a raspuns: «Cine a nascut copilul: tu sau vaca?»”

„Scopul nu este ca pruncul sa fie doar impartasit cu Sfintele Taine, ci sa traiasca intr-o atmosfera de rugaciune in casa. Atmosfera casei trebuie sa fie atmosfera de rugaciune. Parintii trebuie sa insufleteasca copilul in dra­gostea lor fata de Hristos si fata de Maica Domnului.”

„Cand copiii sunt mici, trebuie sa existe reguli in casa care, pe masura ce cresc copiii, incet, incet, trebuie micsorate, retrase, pentru ca trebuie data libertate copiilor. Sa le dam si daruri. Copiii pot sa se simta oarecum plicti­siti cand isi traiesc viata bisericeasca, dar cel mai important este ca ei sa nu devina atei. Ateismul e chiar mai rau decat pacatul trupesc.”

„Scopul educatiei copiilor este ca ei sa dobandeasca dragoste personala de Hristos si de Maica Domnului. Nu trebuie sa le dam sfaturi ca sa devina doar oameni buni. De asemenea, trebuie sa-i ajutam sa ramana in Biserica Ortodoxa, si nu doar sa nu pacatuiasca. Faptul ca raman in Ortodoxie es­te un lucru important si poate sa fie cauza a mantuirii, chiar daca au facut unele greseli in viata lor. Copiii trebuie sa se inspire din dragostea noastra catre Hristos si catre Dumnezeu.”

„Cresterea buna este necesara oamenilor care traiesc in lume. Este de pre­ferat sa iasa copiii afara din casa decat sa ramana in casa si sa se uite doar la televizor.“

„Cand vrem ca astazi copiii nostri sa traiasca in orasele mari contempo­rane asa cum am trait noi in trecut, ii innebunim. Exista copii care, cand sunt mici, par buni, dar cand cresc, innebunesc.”

Citeste continuarea

„Este de preferat sa nu se impartaseasca copiii cu Trupul si Sangele lui Hristos decat sa se impartaseasca cu forta, fara sa vrea. Mama care se roaga in vremea sarcinii si in vremea nasterii, impreuna cu nasterea trupeasca, da si nastere duhovniceasca, adica naste si o existenta duhovniceasca. In Rusia existau multi atei, insa cei mai mari atei erau copiii de preoti. Va trebui sa ne ingrijim de copiii nostri sa creasca in asa fel, incat sa nu simta Ortodo­xia ca fiind grea si inlantuitoare.”

„Parintii nu trebuie sa-i cicaleasca mult pe copiii lor in legatura cu sluj­bele si cu predicile. De asemenea, unii parinti greci, in Anglia, nu-i lasa pe copiii lor sa se intovaraseasca cu copiii englezilor. Asta este un lucru rau. Co­pilul trebuie sa invete cum sa traiasca intr-o societate cu oameni diferiti.”

„Parerea generala despre educatia copiilor este urmatoarea: este nevoie de grija inainte de casatorie. Alegerea persoanei potrivite trebuie sa se faca cu rugaciune. Sotii trebuie sa inceapa cu zel viata lor si cu rugaciune, sa-i lumineze Dumnezeu pe copiii care se vor naste, ca sa devina copiii Lui. Şi, odata ce cresc copiii, trebuie sa le dam in mod corespunzator liberta­tea, sa-i lasam sa paseasca pe drumul lor. Sa nu folosim cuvantul «interzis» sau «nu», chiar si ca termen de educatie. Nu are atat de multa importanta cum ne comportam in problemele secundare, daca ei Il iubesc pe Hristos. Ca sa-L iubeasca pe Hristos, nu trebuie sa le vorbim in mod psihologic sau teologic, intr-o limba de lemn, ci sa ne rugam in mod adanc, in inimile noastre. Atunci cand parintii au in inima lor harul lui Dumnezeu, copiii simt asta.”

„In casa trebuie sa existe un dialog deschis. De asemenea trebuie sa se mentina o atmosfera de rugaciune, si nu doar o atmosfera de discutie. Tre­buie sa ii formam pe copiii nostri, iar formare dupa Biserica inseamna a da forma, adica forma lui Hristos.”

„Este bine sa aiba contacte cu alti copii, cu alti tineri, deoarece astfel in­teleg ca legaturile cu celalalt sex nu se limiteaza doar la nivelul trupesc, asa cum se vede in unele casatorii.”

„In vechime se obisnuia petitul. Astazi se obisnuieste cunoasterea perso­nala. Şi nu are importanta cum se face aceasta cunoastere, prin ce metode de intalnire sau de discutie, ci ca ceea ce se face sa se faca cu rugaciune.”

„Libertate nu inseamna «Fac orice vreau!», ci «Fac orice vreau in anumi­te limite, in randuiala». Adica sa discutam cu copiii, sa nu ne aratam mirati sau inspaimantati de ceva rau facut de ei si, in probleme secundare, sa-i la­sam chiar sa lucreze singuri, dupa vointa lor. Daca un copil vrea sa mearga la o petrecere, sa-i spunem: «Roaga-te si fa cum te lumineaza Dumnezeu!», si sa adaugam: «Eu nu te voi retine, daca mergi la petrecere dupa rugaciu­ne.» Astfel, le dezvoltam responsabilitatea in legatura lor cu Hristos, ii in­vatam sa se roage lui Dumnezeu pentru orice fapta a lor.”

„Libertatea joaca un mare rol in educatia copiilor.”

„Sa ne rugam ca Dumnezeu sa dea inspiratie, insufletire. Dumnezeu lumineaza pe toti oamenii, mai ales pe mame, le da inspiratie. Numai asa putem sa-i crestem pe copii, sa-i educam.”

„Unii vorbesc de preotie conjugala si se refera la faptul ca viata de cas­nicie e traita in cele trei vrednicii ale Domnului. Asta este o teologie rationala. Intreita slujire a Domnului — slujirea profetica, slujirea imparateasca si slujirea arhiereasca – se traieste in pocainta. Altfel, toate acele zise sunt teologie a patimilor.”

„In Vechiul Testament, Dumnezeu Şi-a aratat voia Lui in legea nega­tiva, cu Nu – Nu ucide! si celelalte. Poporul se chinuia, deznadajduia, de­oarece nu putea sa implineasca aceasta lege in totalitatea ei, si striga: «Vi­no Tu, Doamne, pentru a ne izbavi!» Astfel, legea s-a facut pedagog catre Hristos.”

„In Vechiul Testament, sterilitatea era considerata un blestem, deoarece toate femeile doreau sa devina mame si bunici ale lui Hristos, ale lui Me­sia. In Noul Testament, lucrurile s-au schimbat intr-un fel, deoarece acum Il traim pe Hristos, pe Mesia.”

Cum sa aprindem lumina din noi?

In fiecare om exista o lumina. D